Jobul la care visează orice iubitor de ciocolată

Cum ar fi să fii plătit pentru a mânca ciocolată în fiecare zi?! Ei bine, este posibil. A fi degustător de ciocolată este una dintre cele mai plăcute meserii din lume.

Ciocolata de calitate îți stimulează toate simțurile

Un adevărat degustător recunoaște ciocolata de calitate folosindu-se de toate cele cinci simțuri, nu numai de cel gustativ. Ciocolata autentică are un luciu aparte, este mătăsoasă și fină la atingere și produce un zgomot scurt și clar atunci când este ruptă. Totodată, boabele de cacao au cel puțin 400 de arome distincte care influențează gustul și mirosul.

Nu oricine este făcut să urmeze această meserie!

Nu vă gândiți totuși că a fi degustător de ciocolată este o meserie ușoară. Pentru a putea detecta gusturi de care alții nici măcar nu au habar, este nevoie de mult antrenament și chiar de talent. Studiile de specialitate au demonstrat că cei mai buni degustători de ciocolată sunt femeile sub 35 ani, deoarece percep gusturi pe care bărbații nici nu le sesizează.

Dacă plănuiți să urmați o astfel de carieră, vă va trebui nu numai un abonament la dentist, ci și unul la sală (în mod paradoxal, majoritatea degustătorilor de ciocolată dețin o siluetă de invidiat). De asemenea, dacă suferiți de inimă, sunteți alergici sau diabetici vă puteți lua gândul de la această meserie.

Degustătorii de ciocolată sunt în fiecare zi fericiți

În ciuda limitărilor sale, noi considerăm, totuşi, că această meserie nu este de trecut cu vederea. Cei mai buni degustători de ciocolată ajung să fie plătiți cu până la 70 000 dolari pe lună și au oportunitatea de a testa combinații inedite înainte de a fi lansate pe piață sau delicatese exclusiviste cum ar fi furnicile trase în ciocolată.

În plus, degustătorii de ciocolată sunt în fiecare zi fericiți și optimiști, având în vedere că sunt nevoiți să consume cantități mari de ciocolată.

Așadar, dacă v-ați hotărât să urmați jobul de vis al oricărui iubitor de ciocolată, puteți începe antrenamentul cu variatele noastre sortimente de praline care așteaptă să vă poarte într-o călătorie excepțională a simțurilor!